Fostul vicepremier Gabriel Oprea a initiat si a sustinut, de-a lungul timpului, o serie de acte normative prin care a sprijinit militarii si intregul sistem de securitate nationala.

Pe fondul crizei economice din perioada 2008-2012, in timpul mandatului presedintelui Traian Băsescu, guvernul Emil Boc a adoptat o serie de masuri menite sa reduca drastic cheltuielile din bugetul de stat. Una dintre aceste masuri se refera la regandirea legislatiei privind sistemul public de pensii, care includea reducerea pensiilor militare.

Taierea pensiilor militare ar fi afectat toti pensionarii din MApN, MAI, SRI, SIE, SPP, STS.

Gabriel Oprea, Ministrul Apărării Nationale, si-a pus mandatul pe masa guvernului din care facea partea si a solicitat ca pensiile militare sa nu scada in urma recalcularii. El a spus, in fata membrilor Senatului ca va demisiona din functia de Ministru al Apărării Nationale daca pensiile militarilor vor fi micsorate.
Demisia lui Gabriel Oprea din guvern ar fi insemnat caderea guvernului Boc.

Gabriel Oprea: România nu-şi permite să taie din pensiile militarilor
19 aprilie 2010: Ministrul Apărării Nationale, Gabriel Oprea, a declarat, in plenul Senatului, la dezbaterea privind legea pensiilor, că nu va permite niciodata ca pensiile militarilor sa scada.

Oprea a spus ca nu poate fi de acord cu unele prevederi inechitabile ale Legii unitare a pensiilor, subliniind ca ii va apara pe militari indiferent de consecintele politice, potrivit Agerpres.

Acesta a afirmat, totodata, ca grupul senatorilor independenti sustine proiectul Legii unitare a pensiilor, insa in egala masura sustine si anumite amendamente care privesc “recompensarea justa a militarilor si a personalului din sistemul de siguranta nationala”.

Ministrul Apărării Naţionale a precizat că toate argumentele legate de pensiile militarilor şi ale celor din sistemul de siguranţă naţională au fost prezentate în dezbaterile din comisii, mulţumindu-le de altfel parlamentarilor din Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională din Senat, precum şi tuturor parlamentarilor, fie de la putere, fie din opoziţie, “care au înţeles că România nu-şi permite să taie din pensiile militarilor”.

Gabriel Oprea: “Am fost educat de Armata Română şi am o datorie de onoare faţă de camarazii mei. Îmi voi duce până la capăt această datorie”

“Ca membru al Guvernului sunt perfect conştient de constrângerile bugetare pe care le avem în această perioadă de criză. Inclusiv la nivelul Ministerului Apărării Naţionale efectele dificultăţilor economice se resimt din plin. Am făcut reduceri de cheltuieli până aproape de limita de avarie în toate zonele de activitate ale instituţiei. Dar reducerea pensiilor militare, pensii şi aşa destul de mici, care se plătesc din bugetul Ministerului Apărării Naţionale, este o măsură care înseamnă să-i mai sacrificăm o dată pe cei care, slujind sub drapel, au dus o viaţă plină de sacrificii”, a spus ministrul.

“Poate că ar fi fost mai comod pentru mine să închid ochii şi să las ca această lege să-şi urmeze cursul în forma în care a venit de la Guvern. Dar înainte de a fi om politic, am fost educat de Armata Română şi am o datorie de onoare faţă de camarazii mei. Vreau să spun în faţa dumneavoastră şi în faţa întregii opinii publice că îmi voi duce până la capăt această datorie. Îi voi apăra pe militari indiferent de consecinţele politice şi voi lupta cu toate forţele pentru ca toţi cei din sistemul de apărare să aibă în societatea noastră statutul pe care îl merită”, a declarat Ministrul Apărării Naţionale.

În anul 2015, vicepremierul pentru securitate nationala Gabriel Oprea a initiat si a sustinut, inclusiv din postura de premier interimar, Legea 223 privind pensiile militare de stat, o lege avantajoasa pentru toti beneficiarii sai.
Din pacate pentru acestia, Legea 223/2015 a fost modificata de mai multe ori de catre politicienii ajunsi ulterior la putere.

Gabriel Oprea a solicitat guvernantilor, în repetate rânduri, din postura de presedinte de partid si de presedinte al Asociatiei Militarilor si Politistilor “Mihai Viteazul”, revenirea la prevederile initiale ale Legii.

Fostul vicepremier a solicitat, de asemenea, cresterea investitiilor in Armata, atat in oameni cat si in dotari, in special in contextul actual, cu razboiul de la granitele României.

Foto: MApN

sursa articol: News UMPMV